Vâlcele -despre

Mic istoric

Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului aduc dovezi materiale ale ale existenței unei locuiri încă din cele mai vechi timpuri astfel, în locul numit „Drumul Săcuiesc”, lângă pârâul „Ciuntit”, s-a descoperit un topor perforat de piatră lustruită, de formă migdaloidă, cu tăiș ascuțit aparținând culturii Coțofeni.

Pe malul stâng al pârâului Simeria, în locul numit „Verescút”, în șanțurile săpate de armată s-a găsit un fragment de fructieră, periegheza efectuată de Z. Székely, demonstrează că că în acest loc a existat o așezare dacică, din sec. I î.e.n.-I e.n. distrusă de lucrările edilitare. De pe teritoriul satului, dintr-un loc neprecizat provin mai multe fragmente ceramice neolitice, aparținând culturii Boian, faza Giulești.

Începând cu secolul al XVII-lea, izvoarele de apă minerală urmează să fie valorificate, astfel aici se construiesc primele adăposturi din lemn și piatră pentru bolnavii care veneau din împrejurimi la tratament, iar odată cu trecerea timpului, datorită rezultatelor curative, satul a devenit din ce în ce mai cunoscut fiind vizitat de personalități ale timpului, atât din țară cât și din străinătate, cunoscând o dezvoltare din ce în ce mai accentuată.

În anul 1844 se construiește Biserica Ortodoxă în stil basilical, cu altar în formă de absidă semicirculară și iconostas pictat. În interiorul bisericii se află o placă comemorativă aplicată în memoria ostașilor căzuți în 1914-1918.

Începând cu anul 1876, satul Vâlcele a aparținut de Comitatul Trei Scaune din Regatul Ungariei, apartenență ce se va încheia în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce urma să stabilească frontierele Ungariei cu vecinii săi.

În perioada intrbelică localitatea va face parte din județul Trei Scaune, urmând ca din anul 1968, după desfințarea Regiunii Autonome Maghiare să aparțină administrativ-teritorial de actualul județ Covasna.

sursa: wikipedia